SECTORUL 4, REPREZENTAT DE PRIMARUL DANIEL BĂLUȚĂ ÎN COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR (CoR)

25-02-21 Administrator 0 comment

Sectorul 4 va fi reprezentat în Comitetul European al Regiunilor (CoR), cel mai puternic organism consultativ al Uniunii Europene. 

Guvernul României a luat act, ieri, 24.02.2021, de memorandumul în urma căruia, la propunerea Asociației Municipiilor din România, primarul Daniel Băluță îl va înlocui, în calitatea de membru titular, pe fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău, care nu și-a reînnoit mandatul de edil. În aceste condiții, cel puțin până în ianuarie 2025, când se încheie mandatele celor 15 membri ce formează delegația României la CoR, primarul Sectorului 4 va fi parte a acestui for internațional deosebit de important, ce avizează toate actele legislative cu impact asupra regiunilor și orașelor, 

„Am acceptat cu bucurie să fiu membru cu drepturi depline al acestui for internațional, ale cărui avize influențează masiv normele legale aplicabile domeniilor din competența autorităților locale, cum ar fi sănătatea, educația, ocuparea forței de muncă, politica socială, coeziunea economică și socială, transportul, energia și combaterea schimbărilor climatice, întrucât  în acest fel, sectorul 4 va fi acolo unde trebuie. Acolo unde sunt luate deciziile importante pentru oameni. Acolo unde se produc modificările legislative pentru susținerea economiei locale, acolo unde sunt creionate ghidurile de finanțare a proiectelor europene. Sunt convins că alături de colegii din delegația României, componentă a CoR, vom avea rezultate. Pentru că  în fond, doar acestea contează pentru oameni! Hai, că se poate!” declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. 

Comitetul European al Regiunilor (CoR) este un organism consultativ al UE, format din reprezentanți ai celor 27 de state membre, aleși la nivel local și regional. Prin intermediul CoR, aceștia își pot exprima în mod direct opiniile cu privire la legislația UE care are impact asupra regiunilor și orașelor. Înființat în anul 1994, CoR este complementar celor trei instituții comunitare – Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană și Parlamentul European, având rolul de a reprezenta interesele colectivităților locale și regionale.

Comitetul Regiunilor este format din 329 de membri, cu tot atâția supleanți, repartizați între cele 27 de state membre, după cum urmează: câte 24 pentru Germania, Franța și Italia; câte 21 pentru Spania și Polonia; 15 pentru România; câte 12 pentru Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Portugalia, Suedia, Țările de Jos și Ungaria; câte 9 pentru Croația, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania și Slovacia; câte 7 pentru Estonia, Letonia și Slovenia; câte 6 pentru Cipru și Luxemburg; 5 pentru Malta.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close