Urmare notei de serviciu nr.12/476/20.08.2009, vă comunicăm documentele necesare activităţii desfăşurate de Compartimentului Autorizări Activităţi Comerciale:
1. Documentaţia necesară obţinerii acordului de funcţionare conform HCLS4 nr.55/2008 pentru activităţi comerciale, producţie, prestări servicii, desfăşurate de agenţii economici persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale este următoarea:
- BI/CI (copie)
- Certificat de Înregistrare la Oficiul Registrul Comerţului (copie)
- Statutul societăţii comerciale, iar în cazul persoanelor fizice autorizate, al întreprinderilor individuale şi familiale – copie după documentele din care să rezulte obiectul de activitate
- Anexa la Certificatul de Înregistrare pentru punctul de lucru sau certificatul constatator în baza Legii nr.359/2004 emis de Biroul Unic de pe lângă Oficiul Registrul Comerţului (copie)
- Autorizaţiile sau avizele necesare desfăşurării activităţii economice menţionate în anexa la Certificatul de Înregistrare, emise de instituţiile abilitate, precum şi autorizaţia de funcţionare emisă de Primăria sectorului 4 pentru activitatea de alimentaţie publică dacă este cazul (copie)
- Dovada deţinerii spaţiului sau a structurii de vânzare de către agentul economic (copie)
- Declaraţie pe propria răspundere privind respectarea orarului de funcţionare şi a prevederilor legislaţiei în vigoare cu privire la comercializarea băuturilor alcoolice şi a produselor din tutun în apropierea unităţilor de învăţământ preuniversitar (după caz)
- Contract de salubrizare şi ultima chitanţă de plată (copie) – după caz
- Dovada achitării taxei de eliberare a acordului
- Schiţa amplasamentului solicitat (după caz)
- Certificat fiscal eliberat de Direcţia de Impozite şi Taxe sector 4 din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul local (în original)
- Acordul Asociaţiei de locatari (nume în clar al preşedintelui, semnătura, ştampila şi data Adunării Generale a Asociaţiei) - cu specificarea expresă a orarului de funcţionare solicitat pentru orice unitate care solicită activitate cu program prelungit – după ora 22ºº sau non stop
- Ştampila societăţii comerciale
2. Documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de funcţionare pentru agenţii economici care desfăşoară activitate de alimentaţie publică potrivit clasificării activităţilor din economia naţională în clasa 5530(restaurante) şi 5540(baruri) în baza HCLS4 nr.42/2007 este următoarea:
- Certificat de Înregistrare la Oficiul Registrul Comerţului (copie)
- Anexa la Certificatul de Înregistrare pentru punctul de lucru sau certificatul constatator în baza Legii nr.359/2004 emis de Biroul Unic de pe lângă Oficiul Registrul Comerţului (copie)
- Dovada deţinerii spaţiului sau a structurii de vânzare de către agentul economic (copie)
- Autorizaţie de mediu în cazul în care capacitatea restaurantului este mai mare de 100 de locuri (copie)
- Declaraţia pe propria răspundere privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică (cerere tip)
- Acordul proprietarului clădirii sau al asociaţiei de proprietari şi în mod obligatoriu al proprietarilor cu care se învecinează pe orizontală sau pe verticală în cazul în care activitatea se desfăşoară în spaţii care au avut destinaţie de locuinţă cu specificarea expresă a orarului de funcţionare solicitat
- Contract de salubrizare şi ultima chitanţă de plată (copie) – după caz
- Dovada achitării taxei de eliberare a autorizaţiei
3. Documentaţia necesară obţinerii acordului de funcţionare a activităţilor comerciale sezoniere este următoarea:
- BI/CI (copie)
- Certificatul de Înregistrare de la Oficiul Registrul Comerţului (copie)
- Statutul societăţii comerciale (copie)
4. Documentaţia necesară preschimbării acordurilor de funcţionare la expirarea termenului de valabilitate conform HCLS4 nr.55/2008 este următoarea:
- Acordul de funcţionare în original
- Contractul de închiriere al spaţiului (copie)
- Certificat fiscal eliberat de Direcţia de Impozite şi Taxe sector 4 din care să rezulte că solicitantul nu are datorii la bugetul local (în original)
- Ultima chitanţă de plată la contractul de salubrizare (copie) – după caz
- Dovada achitării taxei de eliberare a acordului de funcţionare
5. Documentaţia necesară preschimbării autorizaţiilor de funcţionare la expirarea termenului de valabilitate conform HCLS4 nr.42/2007 este următoarea:
- Autorizaţia de funcţionare în original
- Ultima chitanţă de plată la contractul de salubrizare (copie) – după caz
- Contractul de închiriere al spaţiului (copie)
- Dovada achitării taxei de eliberare a autorizaţiei de funcţionare
6. Documentaţia necesară prelungirii termenului de valabilitate pentru acordurile de funcţionare în funcţie de termenul de expirare al contractelor de închiriere a spaţiilor respective este următoarea:
- Acordul de funcţionare în original
- Actul adiţional de prelungire la contractul de închiriere
7. Documentaţia necesară prelungirii termenului de valabilitate la autorizaţiile de funcţionare pentru alimentaţie publică este următoarea:
- Autorizaţia în original
- Dovada achitării taxei (3000 lei)