| Primăria Sectorului 4 preia cheltuielile ce revin asociaţiilor de proprietari pentru reabilitarea termică a imobilelor |
|
|
|
| Vineri, 16 Decembrie 2011 |
La iniţiativa Primarului Cristian Popescu – Piedone, printre alte hotărâri adoptate joi, 15 decembrie 2011, în sprijinul locuitorilor Sectorului 4, consilierii locali au votat în unanimitate hotărârea privind preluarea cheltuielilor ce revin Asociaţiilor de Proprietari pentru reabilitarea blocurilor.Astfel, pentru a veni în sprijinul locuitorilor Sectorului 4 care, confruntându-se cu probleme de ordin financiar, nu îşi permit să îşi reabiliteze termic locuinţa, Edilul Sectorului 4 a decis să întreprindă demersuri pentru ca Primăria să preia cheltuielile aferente cotei de 20%, ce revenea asociaţiilor de proprietari pentru reabilitarea termică.
Singura condiţie pentru preluarea cheltuielilor de către Primărie, este ca asociaţiile de proprietari să aprobe decizia de intervenţie cu votul majorităţii membrilor adunării generale, cât şi să semneze convenţia – cadru cu coordonatorul programului anual, privind derularea, în condiţiile legii, a acţiunilor de reabilitare termică a imobilelor.
Finanţarea se va realiza de la Bugetul Local al Sectorului 4 şi din împrumuturi rambursabile atrase.
Şi, pentru că reabilitarea termică a imobilelor reprezintă principalul obiectiv pe care Autoritatea Locală Sector 4 şi l-a propus pentru perioada următoare, tot la iniţiativa Primarului Cristian Popescu – Piedone, consilierii locali au mai adoptat o hotărâre, privind “Programul Multianual de Investiţii pentru Reabilitarea Termică a 320 de imobile din Sectorul 4”. Astfel, se doreşte adoptarea unor soluţii tehnice unitare, scurtarea perioadelor de proiectare şi execuţie a lucrărilor, precum şi eşalonarea pe o perioadă de 4 ani a implementării programului, eşalonare prevăzută prin O.U.G. nr. 18 / 2009.
Lucrările vor demara la începutul anului 2012, termenul de finalizare fiind anul 2015.
Până în prezent, la Primăria Sectorului 4 s-au primit 600 de cereri privind executarea lucrărilor de reabilitare termică, estimările indicând o creştere rapidă, până la 1.000 de cereri, într-un interval scurt de timp.
Primarul Cristian Popescu – Piedone recomandă asociaţiilor de proprietari interesate, să depună cât mai repede o cerere la sediul Instituţiei, prin intermediul căreia să fie înscrise în program, pentru a urgenta efectuarea studiilor de fezabilitate şi a auditului tehnic-energetic. |








La iniţiativa Primarului Cristian Popescu – Piedone, printre alte hotărâri adoptate joi, 15 decembrie 2011, în sprijinul locuitorilor Sectorului 4, consilierii locali au votat în unanimitate hotărârea privind preluarea cheltuielilor ce revin Asociaţiilor de Proprietari pentru reabilitarea blocurilor.