| Alţi 133 proprietari de scutere în Sectorul 4 |
|
|
|
| Joi, 27 Octombrie 2011 |
În ultimele zece luni, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Primăriei Sectorului 4 a eliberat 133 de certificate de înmatriculare pentru mopeduri. În conformitate cu prevederile HCGMB nr. 199/2007, scuterele şi alte vehicule pe două sau trei roţi, a căror viteză maximă nu depăşeşte 45 km/oră şi care au o capacitate cilindrică de până în 50 cm3 (mopeduri), trebuie înmatriculate pe raza de domiciliu a proprietarilor.
Astfel, în Sectorul 4, înregistrarea mopedurilor se face de către proprietari la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din strada Străduinţei nr. 1, documentele necesare înscrierii fiind: cererea solicitantului, actul de identitate, în cazul persoanelor fizice, cartea de identitate a mopedului, în original şi copie, dovada efectuării inspecţiei tehnice, potrivit legii, dovada plăţii taxei de înregistrare - 40 lei, dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare-24 lei şi dovada plăţii contravalorii plăcuţei cu numărul de înregistrare-în valoare de 30 lei.
Taxele aferente înscrierii mopedurilor se achită la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 (str.Niţu Vasile nr. 50-54, str. Olteniţei nr. 37-39 şi str. Şerban Vodă nr. 43).
|








În ultimele zece luni, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Primăriei Sectorului 4 a eliberat 133 de certificate de înmatriculare pentru mopeduri.