| Alţi 1.200 de cetăţeni din Sectorul 4 beneficiază de noi locuri de parcare |
|
|
|
| Marţi, 18 Octombrie 2011 |
În ultimele trei luni, 1.200 de locuitori ai Sectorului 4 s-au prezentat la Serviciul Amenajări, Evidenţă Parcări Sector 4, solicitând repartizarea unui loc în cadrul parcărilor de reşedinţă recent amenajate în zonele Alexandru Obregia, Constantin Brâncoveanu, Olteniţei, Melineşti, Turnu Măgurele, Alunişului, Covasna, Văcăreşti, Principatele Unite, Pridvorului, Berceni, Panselelor. În sprijinul acestora, în luna august a.c., s-a trecut la eliberarea a 500 de acorduri pentru parcaje, în luna septembrie fiind repartizate 400 de locuri, iar pe luna în curs, 300.
După achitarea taxei aferente utilizării locului de parcare, la unul dintre sediile Direcţiei Generale de Taxe şi Impozite Locale Sector 4, situate pe Calea Şerban Vodă nr. 43 şi strada Străduinţei nr. 1, cetăţenii s-au prezentat la sediul Serviciului din strada Străduinţei nr. 1.
Pe lângă completarea unei cereri tip pentru obţinerea locului de parcare, aceştia au anexat dosarului următoarele documente: cartea de identitate a solicitantului, cu domiciliul la adresa unde doreşte loc de parcare, certificatul de înmatriculare al autoturismului, contractul de leasing (dacă este cazul), contractul de comodat (dacă este cazul), certificatul fiscal eliberat de Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 4, care să ateste că solicitantul nu figurează cu debite restante către bugetul local al Sectorului 4, pentru anii anteriori încheierii contractului.
Reamintim locuitorilor Sectorului 4 că taxa aferentă utilizării locului de parcare diferă în funcţie de zonă.
Astfel, pentru ZONA A (Splaiul Unirii, Bulevardul Libertăţii, Dimitrie Cantemir, Mărăşeşti, Gheorghe Şincai, Tineretului, Văcăreşti, Şerban Vodă, Olteniţei, între Eroii Revoluţiei şi Piaţa Sudului), tariful este de 0, 21 lei m² / zi, adică 76, 65 lei/ an.
Pentru ZONA B (Şura Mare, Giurgiului, Drumul Găzarului, Luică, Constantin Brâncoveanu, Turnu Măgurele, Obregia, Emil Racoviţă, Niţu Vasile, Şoseaua Berceni, Olteniţei, între Piaţa Sudului şi Ion Iriceanu), tariful este de 0, 16 lei m²/zi, adică 58, 4 lei /an.
Pentru ZONA C (Împăratul Traian, Mincă Dumitru, Melineşti, Bocaccio, Crişul Alb, Târgul Frumos şi Ghimpaţi ), tariful este de 0, 13 lei m²/zi, adică 47, 45 lei /an.
Toţi locuitorii Sectorului 4 care doresc să obţină un loc de parcare se pot adresa Serviciului Amenajări, Evidenţă Parcări Sector 4, situat în strada Străduinţei nr. 1, Sector 4, programul de lucru cu publicul fiind în zilele de marţi şi miercuri, între orele 8.30 – 14.30 şi joi, între orele 12.00 – 18.00.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute apelând 021.460.12.92 sau 021.460.12.93. |








În ultimele trei luni, 1.200 de locuitori ai Sectorului 4 s-au prezentat la Serviciul Amenajări, Evidenţă Parcări Sector 4, solicitând repartizarea unui loc în cadrul parcărilor de reşedinţă recent amenajate în zonele Alexandru Obregia, Constantin Brâncoveanu, Olteniţei, Melineşti, Turnu Măgurele, Alunişului, Covasna, Văcăreşti, Principatele Unite, Pridvorului, Berceni, Panselelor.