| COMUNICAT DE PRESĂ |
|
|
|
| Miercuri, 24 August 2011 |
|
Numai miercuri, 24 august a.c., peste 60 de locuitori de pe bd. Brâncoveanu, şos. Berceni şi străzile Ion Iriceanu, Panselelor, Constantin Rădulescu-Motru au semnalat neplăcuta „prezenţă” şi au solicitat exasperaţi, sprijin în combaterea acestor dăunători. Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, adresează un apel ferm tuturor instituţiilor cu competenţe în domeniu să intervină în forţă, pentru a stopa invazia omizilor: „Solicităm sprijin de urgenţă, pentru că, din nefericire, rezolvarea situaţiei cu care ne confruntăm nu intră în competenţa primăriei de sector. De aceea, am făcut nenumărate sesizări Centrului pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, ne-am adresat şi Primăriei Municipiului Bucureşti, însă, neintervenindu-se, omizile continuă să se înmulţească în ritm îngrijorător şi ameninţă să distrugă mare parte a vegetaţiei din Sector. În plus, au ajuns până şi în locuinţe unde, pe lângă discomfortul creat, pot produce diverse alergii persoanelor cu sensibilitate sporită. Dacă nu se rezolvă situaţia, riscăm ca omida să ajungă „animal de companie”! Ca Primar, dar şi ca locuitor al Sectorului 4, solicit intervenţia de urgenţă şi efectuarea tratamentelor de stropire, pentru a reuşi să protejăm spaţiul verde, şi aşa insuficient!”, a declarat Cristian Popescu – Piedone. |








În ultima perioadă, foarte mulţi cetăţeni s-au adresat Primăriei Sectorului 4, semnalând faptul că arborii din jurul imobilelor, din parcuri, zone verzi, aliniamente stradale, sunt invadaţi de omizi, care, pe lângă distrugerea fondului vegetal, crează disconfort, pătrunzând chiar şi în locuinţe.