| „Creşterea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4, prin asigurarea unui pachet complex de training” |
|
|
|
| Vineri, 24 Iunie 2011 |
|
Marţi, 28 iunie 2011, la “Rin Grand Hotel”, (şos. Vitan Bârzeşti nr. 7D, Sector 4), începând cu orele 10:00, va avea loc conferinţa de lansare a proiectului „Creşterea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4, prin asigurarea unui pachet complex de training”. Conferinţa de lansare va reuni reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai societăţii civile, specialişti în domeniul politicilor publice din universităţi, organizaţii neguvernamentale, precum şi alţi factori interesaţi. Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4 implementează acest proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Beneficiarii direcţi sunt cei 200 de angajaţi ai D.G.I.T.L. Sector 4, valoarea totală, aprobată prin contractul de finanţare nr. 237/07.03.2011, fiind de 926.857 lei, din care: 85% reprezintă valoare nerambursabilă cofinanţată din Fondul Social European, 13% constituie valoare nerambursabilă din bugetul naţional şi 2% înseamnă contribuţia beneficiarului. Obiectivul general constă în dezvoltarea şi îmbunătăţirea competenţelor personalului operativ şi de conducere din cadrul D.G.I.T.L. Sector 4, prin sprijinirea angajaţilor în procesul de perfecţionare a cunoştinţelor profesionale în contextul transformărilor actuale, pornind de la funcţiile administraţiei publice de a răspunde nevoilor unui mediu complex şi dinamic. Durata de implementare este de 18 luni, rezultatele constând în: formarea angajaţilor prin cele 9 pachete de instruire; informarea mediului de afaceri local, instituţiilor publice, mass-media şi cetăţenilor Sectorului, asupra dezvoltării resurselor umane şi asupra unui exemplu de bună practică desfăşurat în cadrul D.G.I.T.L. Sector 4, prin intermediul organizării a două conferinţe de promovare a proiectului; eficientizarea serviciilor şi creşterea profesionalismulului angajaţilor; dobândirea de competenţe de către personalul instruit în diferite domenii prin procesul de învăţare continuă în cadrul instituţiei. |







