Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 a reluat programul de lucru cu publicul PDF Imprimare Email
Luni, 03 Ianuarie 2011

Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 anunţă reluarea programului de lucru cu publicul, astfel încât, începând de luni, 3 ianuarie a.c., locuitorii Sectorului îşi pot achita taxele şi impozitele locale.

Ca şi în anii precedenţi, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a dorit să fie printre primii cetăţeni care şi-au achitat datoriile la bugetul local, astfel încât la orele 8.00, se afla la unul dintre sediile Direcţiei de Taxe, situat pe Calea Şerban Vodă nr. 43.

„Avem un buget mai puţin generos decât cel al altor Sectoare, de aceea, este foarte important să achităm la timp taxele şi impozitele, nemaivorbind de faptul că răsplătim conştiinciozitatea. Astfel, aceia dintre noi care, dând dovadă de spirit civic, se grăbesc să achite integral, cu anticipaţie, impozitele pe clădiri, terenuri şi autoturisme, până la 31 martie 2011, beneficiază de o reducere de 10 %”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.

Pentru plata taxelor şi impozitelor, locuitorii Sectorului 4 au din nou la dispoziţie cele două centre ale Direcţiei:

- şos. Olteniţei nr. 37- 39 – programul de lucru cu publicul fiind în zilele de marţi, miercuri, vineri între orele 8.30 – 16.30, iar luni şi joi între orele 8.30 – 18.30

- Calea Şerban Vodă nr. 43 – programul de lucru cu publicul fiind  în zilele de luni, marţi, joi, vineri între orele 8.30 – 16.30 şi miercuri, de la 8.30 la 18.30.