De la începutul anului şi până în prezent, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, 658 de persoane au primit ajutoare sociale în valoare totală de 110.018 lei, reprezentând venitul minim garantat.
Acest sprijin financiar se acordă în completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure, pentru asigurarea venitului minim garantat lunar, prevăzut la art. 4 alin. (1) si (2) din Legea nr. 416/2001, după cum urmează:
în cuantum de 125 lei - 1 persoană; 225 lei – o familie formată din 2 persoane; 313 lei – o familie cu 3 persoane; 390 lei – o familie din 4 persoane; 462 lei – o familie alcătuită din 5 persoane şi câte 31 lei pentru fiecare persoană dintr-o familie cu mai mult de 5 persoane.
Actele necesare pentru depunerea dosarului de ajutor social sunt, după caz:
- copie B.I., carte de identitate sau carte de identitate provizorie, în cazul cetăţenilor români;
- carte de identitate, legitimaţia de şedere temporară sau document de identitate, eliberat de autorităţile române competente, în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi;
- copie certificat de naştere al copilului;
- copie certificat de căsătorie;
- copie certificat de deces;
- adeverinţă venit net - eliberată de angajator;
- adeverinţă din care să rezulte că este în evidenţa A.M.O.P.F. - Unitatea locală nr. 4 (Forţele de muncă) cu sediul în Şos. Berceni nr. 8;
- adeverinţă de salariu de asistent maternal;
- adeverinţă de salariu a îngrijitorului la domiciliul unei persoane vârstnice;
- adeverinţă de alocaţie de întreţinere pentru minorii daţi în plasament familial sau încredinţaţi;
- adeverinţă eliberată de centrul militar pentru soţiile celor care satisfac stagiu militar obligatoriu;
- adeverinţă eliberată de Administraţia Financiară a Sectorului 4 - cu sediu în bd. C-tin Brâncoveanu nr. 2;
- adeverinţă din care să rezulte că deţine sau nu autoturism (pentru fiecare membru major din familiei) eliberată de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale cu sediul în Str. Niţu Vasile nr. 50;
- adeverinţă de elev sau student eliberată de unitatea de învăţământ, cu precizarea dacă primeşte bursă sau nu şi de când (cu plată: cuantumul taxei);
- talonul de pensie (din ultima lună) de limită de vârstă sau anticipată, invaliditate, urmaş, militară, de nevăzători sau orice altă categorie de pensie;
- talon de plată pentru asistentul personal al unei persoane cu handicap;
- talon de plată al ajutorului de şomaj;
- talon de plată al ajutorului acordat persoanelor cu handicap;
- talon alocaţie de stat (pentru copii preşcolari);
- hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare minori şi actualizare pensie de întreţinere;
- hotărâre judecătorească definitivă de divorţ;
- hotărâre definitivă de încuviinţare a adopţiei, de încredinţare sau plasament familial al minorului;
- actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator;
- adeverinţă de la Asociaţia de locatari cu persoanele care locuiesc (nominal);
- acte doveditoare ale veniturilor nete realizate din vânzarea/utilizarea terenurilor, clădirilor, spaţiilor de locuit sau altor bunuri, mobile şi imobile, altele decât locuinţa minimă şi bunurile necesare nevoilor familiale.
- copie după actul casei;
- declaraţia notarială pentru copii neşcolarizaţi;
- declaraţie notarială pentru persoanele care nu au nici un fel de pensie.
Se solicită adeverinţele de şomer şi pentru copii neşcolarizaţi care au vârsta cuprinsă între 16 - 18 ani, cât şi pentru mamele ale căror ultim copil a împlinit vârsta de 7 ani (dacă acestea nu fac dovada că realizează un venit).
Pentru a primi sumele cuvenite ca venit minim garantat, persoanele interesate pot depune cererile de înscriere la sediul DGASCP Sector 4, situat pe Aleea Ciceu nr. 12 (deoarece cererile se înregistrează obligatoriu în registrul special), iar apoi, dosarele completate se depun la Registratura DGASCP Sector 4 din Şos. Olteniţei nr. 252-254.