|
Intervenţie promptă la prima ninsoare “serioasă” din acest an |
|
|
|
|
Marţi, 15 Decembrie 2009 |
 Pentru că azi-noapte a căzut prima ninsoare din această iarnă şi meteorologii au atenţionat cu cod galben valabil de astăzi de la prânz şi până joi la prânz, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, în calitatea sa de preşedinte al Comandamentului de Iarnă, a verificat prezenţa în teren a utilajelor de deszăpezire. Astfel, încă de la orele 5.00 dimineaţa, 25 de utilaje ale S.C. ADPP4 S.A. şi S.C. REBU S.A. au intervenit în intersecţiile principale şi pe străzile din Sector pentru a împrăştia materialul antiderapant, în situaţia în care condiţiile meteo sunt propice formării poleiului. Conform Programului de măsuri şi acţiuni pentru deszăpezire şi combaterea poleiului în Sectorul 4 pentru iarna 2009-2010, societăţile de salubrizare efectuează deszăpezirea şi combaterea poleiului în prima etapă pe arterele cu trafic RATB şi pe cele cu obiective sociale (unităţile sanitare, şcoli, grădiniţe, poliţie). Pentru asigurarea unei circulaţii normale a vehiculelor de transport în comun şi individuale, acestea vor acţiona în etapa a doua şi pe arterele secundare.
 Operatorii acţionează pentru o eficientă desfăşurare a campaniei cu peste 100 de muncitori în schimbul I şi circa 50 în schimbul II, ADPP4, având pregătite 52 de utilaje, 150 de tone soluţie clorură de calciu şi 100 tone material antiderapant, iar S.C.REBU S.A va scoate în teren 74 de utilaje, având în stoc 100 tone de clorură de calciu şi 1.500 tone de clorură de sodiu. Totodată, agenţii economici au fost avertizaţi să asigure deszăpezirea şi să împrăştie material antiderapant pe căile de acces în unităţile administrate, în caz contrar aceştia fiind sancţionaţi conform prevederilor legale. „Pentru că prognoza meteo anunţă ninsori pentru săptămâna aceasta, am solicitat societăţilor de salubrizare cu care Primăria Sector 4 se află sub contract finalizarea pregătirilor, în scopul unei intervenţii cât mai prompte pentru înlăturarea efectelor precipitaţiilor. Atenţia noastră se focalizează asupra tuturor străzilor din Sector, astfel încât traficul să se desfăşoare peste tot în cele mai bune condiţii”, a declarat Cristian Popescu - Piedone, Primarul Sectorului 4. |