| Joc de apă şi lumină, o nouă fântână arteziană în intersecţia „BUDAPESTA” |
|
|
|
| Miercuri, 02 Decembrie 2009 |
|
După aprinderea luminiţelor de Sărbători în Sector, Primarul Cristian Popescu-Piedone va oferi miercuri, 2 decembrie a.c., orele 17.00, o altă surpriză cetăţenilor, aflându-se în zona intersecţiei „Budapesta”, pentru a inaugura parţial o nouă amenajare peisagistică. Este vorba despre reabilitarea zonei de vis-a-vis de statuia lui Dimitrie Cantemir, pe sensul de circulaţie către bulevardul Mărăşeşti, lucrare ce a presupus, pe lângă refacerea trotuarelor şi amenajarea de noi locuri de parcare, şi construirea unei fântâni arteziene. Aceasta este amplasată în locul fostei pieţe volante care funcţiona până acum în locaţia respectivă, are un design modern, fiind de forma unei sfere cu raza de 1, 8 m şi prevăzută cu instalaţie de iluminat şi 24 jeturi de apă. De asemenea, prin lămpile fluorescente, spoturile sumersibile, îmbinarea armonioasă a jocurilor de apă şi lumină, fântâna creează diverse efecte optice de care se vor bucura începând din această seară toţi cetăţenii care vor tranzita zona intersecţiei „Budapesta”. Valoarea totală a investiţiei prin care Autoritatea Locală Sector 4 şi-a propus crearea unui ambient urban plăcut, nu doar pentru locuitorii Sectorului 4, ci pentru toţi bucureştenii, este de aproximativ 10 miliarde de lei vechi, pentru ansamblul de fântâni. Procedura de achiziţie s-a făcut printr-o cerere de ofertă lansată de Primăria Sectorului 4 în invitaţia de participare nr. 224836, publicată în SEAP în data de 25.08.2009. „Am urgentat executarea lucrărilor pentru a putea oferi un alt motiv de bucurie cetăţenilor, să zicem că am dorit să le oferim un cadou de Moş Nicolae. Fântâna „dă viaţă” intersecţiei şi ne introduce şi mai mult în atmosfera festivă ce aminteşte de apropierea Sărbătorilor de Iarnă. Pentru începutul anului viitor, mi-am propus finalizarea lucrărilor în intersecţia Budapesta, urmând să trecem şi la amenajarea zonei de vis-a-vis de fântână, respectiv, cea în care este amplasată statuia lui Dimitrie Cantemir. Nu am desfiinţat piaţa volantă care funcţiona în locaţia pe care am construit fântâna, ci doar am mutat-o, pentru a decongestiona traficul în zonă şi a elibera trotuarele. Amplasată acum în spatele blocului din imediata apropiere, noua piaţă se va numi „Piaţa Cantemir” şi va funcţiona în week-end-uri”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4. Jurnaliştii sunt invitaţi miercuri, 2 decembrie a.c., începând cu orele 17.00, în zona intersecţiei „Budapesta”. |







