|
5.500 lei, sancţiuni pentru lipsa contractelor de salubrizare |
|
|
|
|
Marţi, 30 Iunie 2009 |
Inspectorii Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Sectorului 4 au verificat în ultimele zile 38 de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4. În conformitate cu HCL Sector 4 nr. 22/2007, în urma controlului au fost întocmite procese verbale de contravenţie şi au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 5.500 lei, pentru lipsa contractelor de salubrizare şi a recipientelor de colectare a gunoiului.
Majoritatea agenţilor economici sancţionaţi au fost societăţi comerciale din zonele şos. Olteniţei şi bd. Dimitrie Cantemir. Reprezentanţii Direcţiei de Mediu reamintesc tuturor agenţilor economici că lipsa contractelor de salubrizare precum şi a recipientelor de colectare a gunoiului se sancţionează contravenţional cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 lei. |