Telefoane Utile

Starea Civila: 021.335.92.40 | 021.335.35.78

Centrul Nicolae Balcescu: 021.336.43.40

DGAUISC: 021.460.85.94

Asistenta Sociala:Sos. Oltenitei, Nr. 252 - 254 , parter
Tel :0372.756.313
Tel :0372.756.314
Fax :0372.713.883

Protectia copilului:
Tel: 0372.715.103
Fax:0372.715.105

Telefonul Copilului:
0800.030.444 (APEL GRATUIT din toate retelele fixe si mobile - valabil doar pentru Sectorul 4)

43.000 lei, amenzi aplicate pentru încălcări ale normelor privind protecţia mediului PDF Imprimare Email
Marţi, 27 Ianuarie 2009
43.000 lei, amenzi aplicate pentru încălcări ale normelor privind protecţia mediului
Acţiunile întreprinse în ultimele cinci luni de către inspectorii Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Sectorului 4, se înscriu în programele iniţiate de Primarul Cristian Popescu-Piedone pentru a conferi sectorului un aspect curat şi civilizat. Astfel, au fost desfăşurate numeroase acţiuni de conştientizare a populaţiei privind respectarea normelor de protecţie a mediului înconjurător, iar pentru reducerea factorilor de poluare a mediului au fost date avertismente cu termen.
În ultimă instanţă, persoanele fizice şi juridice care nu au dat curs demersurilor venite din partea Administraţiei Publice Locale, au fost sancţionate. Inspectorii Primăriei au întocmit 34 de procese-verbale pentru încălcarea normelor de protecţie a mediului, aplicând amenzi în cuantum de 43.000 lei.  De exemplu, au fost identificate 27 de locaţii, unde terenurile proprietate privată deveniseră depozite pentru deşeuri menajere, materiale de construcţii şi pământ tehnologic. Au fost somaţi toţi proprietarii acestor terenuri, dintre care 22 s-au conformat, astfel că au salubrizat şi împrejmuit suprafeţele situate pe străzile George Georgescu, Mitropolit Filaret, Frunzişului, Bd. C. Brâncoveanu, Lunca Bârzeşti, Didiţel, Splaiul Unirii şi intersecţia Bd. Regina Maria cu str. Poiana Florilor. Pentru că nu au respectat termenul avertismentului, cinci proprietari de terenuri situate pe străzile Orăştie, Timoş Nicolae şi Împăratul Traian au primit amenzi în valoare totală de 7.000 lei.
Totodată, inspectorii de mediu din Primărie au mai dat 11 amenzi pentru tăieri abuzive de arbori şi distrugerea spaţiilor verzi. Alte 6 amenzi au fost date proprietarilor de şantiere pentru lipsa contractelor de salubrizare şi lipsa rampelor de spălare la ieşirea din aceste zone. În aceeaşi perioadă, 12 societăţi comerciale au primit sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor de curăţenie şi igienă.