| În sprijinul consilierilor voluntari, |
|
|
|
| Vineri, 19 Decembrie 2008 |
|
Primarul Cristian Popescu-Piedone înfiinţează un nou serviciu în cadrul Primăriei Sectorului 4
Astăzi, 19 decembrie a.c., orele 13.00, la sediul Primăriei Sectorului 4, Edilul Cristian Popescu-Piedone s-a întâlnit cu cei 42 de consilieri voluntari de pe raza Sectorului 4, pentru a realiza un bilanţ al activităţilor desfăşurate până în prezent. În trei luni de monitorizare a celor 30 de zone repartizate, edilului i-au fost raportate problemele cu care se confruntă cetăţenii, iar în baza fotografiilor realizate, s-au conturat noi idei de amenajare a spaţiilor verzi, a locurilor joacă şi a parcărilor. Consilierii au menţinut periodic legătura cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, cu responsabilii pieţelor agro-alimentare, dar şi cu Poliţia Comunitară pentru a asigura practicarea unui comerţ civilizat. Nici cei care au vandalizat sau furat plante din spaţiile verzi nu au „scăpat” de blitzul aparatului de fotografiat al consilierilor voluntari. Primarul Cristian Popescu – Piedone a anunţat înfiinţarea începând cu luna ianuarie a anului următor, a unui compartiment special în cadrul instituţiei, care să se ocupe doar de relaţia cu aceşti consilieri voluntari, în scopul fluidizării activităţii şi a identificării rapide de soluţii la problemele semnalate de aceştia. „Sunteţi , datorită dumneavoastră am reuşit să rezolvăm prompt şi la obiect problemele semnalate de cetăţeni. Contez şi în continuare pe sprijinul dumneavoastră şi sunt convins că şi alţi cetăţeni cu spirit civic ni se vor alătura. Sper ca anul viitor, numărul consilierilor voluntari să se apropie de 300, astfel încât să reuşim să acoperim cât mai bine toate zonele Sectorului!”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4. |







